eToll TRK – reglementari noi cu privire la schimbarea numarului de osii

Din  data de 09.02.2014 au intrat in vigoare noi reguli cu privire la plata taxei de drum (taxa eToll) la tranzitarea Ungariei. Noile reglementari ii vizeaza pe utilizatorii care declara taxa eToll prin sistemul de monitorizare GPS (cum sunt clientii TrackGPS) si se refera la modificarea numarului de osii ale vehiculelor pe rutele de transport.

Schimbarea numarului de osii (JDB) este posibila, in momentul de fata, doar pe site-ul HU-GO. Daca declarati taxa eToll printr-un sistem de monitorizare prin GPS ( TrackGPS sau alte solutii din aceasta categorie) este recomandat sa verificati in cel mai scurt timp in contul dvs. de pe platforma HU-GO daca aveti setat corect numarul presetat de osii pentru vehiculele dvs. iar, daca observati nereguli, sa faceti modificarile necesare.

Specialistii TrackGPS efectueaza setari si teste pentru a va putea oferi posibilitatea de a schimba numarul de osii direct din masina iar acest serviciu va fi disponibil in scurt timp. Revenim cu detalii!