Transport mărfuri cu temperatură controlată

Soluţia TrackGPS este adaptată domeniului refrigeratelor, aspect evidenţiat prin reducerea consumului de combustibil datorită optimizării rutelor parcurse, reducerea timpilor de staţionare în diverse locaţii de pe traseu, monitorizarea continuă, în timp real, a tuturor maşinilor implicate în procesul de distribuţie, de la ieşirea pe poarta fabricii şi până la destinaţie, reducerea timpului alocat unei livrări datorită utilizării graficului de temperatură. Astfel marfa refrigerată ajunge în cele mai bune condiţii la consumatorul final.

Statusul livrărilor poate fi vizualizat în orice moment utilizând sistemul de monitorizare a flotei auto TrackGPS, managerii având astfel o dovadă electronică a livrării și a faptului că produsele au fost pastrate la temperatura adecvată pe toată durata transportului utilizând foile de parcurs conforme cu prevederile Codului Fiscal privind decontarea cheltuielilor cu flota auto.

Un raport specific de monitorizare a temperaturii a fost dezvoltat pentru a răspunde cerinţelor acestui domeniu, pe lângă rapoartele generale de monitorizare. Prin instalarea în compartimentul frigorific al maşinii a unui senzor de temperatură, responsabilii de parc auto pot genera un grafic precis de temperatură pe toată durata transportului.

Avantaje şi beneficii ale utilizării TrackGPS:

  • Posibilitatea generarii de documente care certifică calitatea transportului şi menţinerea temperaturii optime
  • Evidenţă traseului pentru maşini, de la ieşirea pe poarta fabricii până la destinaţie
  • Vizualizarea status-ului livrărilor programate și dovada electronică a livrării
  • Avertizare prin SMS dacă temperatura nu respectă anumiţi parametri
  • Emiterea de foi de parcurs conforme cu prevederile Codului Fiscal