Mașini de legendă, viteză și peisaje spectaculoase la Sibiu Rally Challenge

 

Rally-Sibiu_TrackGPS

 

Echipa RPM Racing Ro, formată din pilotul Flaviu Suciu și copilotul Ștef Raita, se va alătura celor 71 de echipaje din opt țări, care vor lua startul la cea de a doua ediție a Sibiu Rally Challenge, între 18 și 20 august. Anul acesta, TrackGPS susține și va monitoriza traseul echipajului clujean, care va trebui să parcurgă o distanță de 430 de kilometri, traversând cele mai pitorești zone din județul Sibiu, inclusiv Transfăgărășanul.

Flaviu Suciu și Ștef Raita concurează pe un Ford Puma din 1999, care a fost restaurat și modificat pentru a fi folosit și la competiții de motorsport sau track days pe diferite circuite. Partea mecanică păstrează natura motorului (aspirat), crescând doar puterea și, în special, cuplul. Astfel, mașina are următoarele caracteristici tehnice: 1679 cmc, 150cp @ 6500rpm și o greutate de 900 kg.

Mașina este echipată cu un dispozitiv de monitorizare prin GPS, care va înregistra, în timp real, informții legate de traseul parcurs, viteza de deplasare, stilul de conducere, accelerări sau frânări, timpii de condus. Localizarea în timp real a mașinii folosind coordonatele GPS va permite echipei tehnice să intervină prompt în teren în cazul unor eventuale evenimente nedorite (pană, defecțiuni tehnice etc.).

Implicarea diviziei TrackGPS prin monitorizarea mașinilor de curse este rezultatul unui proiect mai amplu, prin care ne dorim identificarea și analiza diferitor stiluri de condus, ceea ce va permite dezvoltarea soluției actuale de Driving Behavior (comportament șofer). Această soluție permite admistratorilor de flote sau parcuri auto proprii să evalueze obiectiv atât șoferii cu o conduită corectă la volan, cât și pe care conduc agresiv și pot pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic sau utilizează neadecvat autovehiculele companiei, crescând, astfel, costurile de mentenanță.

Dacă sunteți prin Sibiu și vreți să susțineți echipa RPM Racing Ro, vă așteptăm la standul TrackGPS, unde veți putea admira mașina de consurs, veți cunoaște piloții și veți afla detalii despre cursă. Tot astăzi, începând cu ora 19:00, în Piața Mare din Sibiu, puteți admira și alte mașini participante, printre care Ferrari, Porsche, Austin, Triumph, Rolls-Royce, Skoda, Fiat, Ford, BMW, Renault sau clasicele Aro, Dacia 1300 și 1100.

UPDATE:

Echipajul TrackGPS, format din Flaviu Suciu şi Ştef Raita, nu s-a întors cu mâna goală de la Sibiu Rally Challenge. Premiul I la categoria Youngtimer Sport a ajuns acasă. Felicitări echipei RPM Racing Ro! A fost o cursă nebună, dar a meritat fiecare viraj şi emoţie, cel puţin asta ne-au transmis cei doi piloţi, care s-au aflat la volanul Ford-ului Puma.

Mai multe despre eveniment gasiți aici aici