Soluția de plată automată a taxei de drum este disponibilă acum și în Bulgaria

Soluția e-Toll by TrackGPS, care permite plata eficientă a taxei de drum în Ungaria, este acum disponibilă și în Bulgaria. Începând din această lună, extindem acest serviciu și pe teritoriul Bulgariei.

Implementată până în prezent cu succes pentru peste 3000 de companii ale căror vehicule tranzitează Ungaria, soluția e-Toll este completată prin integrarea celei cea de-a doua regiuni de pe lista extinsă de țări pe care urmează să le integrăm.

Șoferii vehiculelor de transport care parcurg drumurile din Bulgaria nu mai sunt nevoiți să cumpere vinieta electronică. Plata se realizează automat printr-un sistem de taxare numit Toll BG (e-Toll Bulgaria), cu ajutorul soluției Monitorizare Basic din portofoliul TrackGPS.

Coordonatele referitoare la segmentele de drum parcurse sunt înregistrate și sunt transmise în timp real printr-un API către sistemul Toll BG. Aceste date sunt prelucrate și folosite la calcularea corectă a taxei de drum, prețul fiind stabilit în funcție de distanța parcursă și de clasa de emisii. Plata se efectuează din contul de client creat pe platforma Toll BG, care este alimentat în prealabil cu credit.

Despre platforma Toll BG

Platforma permite companiilor să aibă un control financiar sporit prin setarea unei limite de credit care poate fi la nivel de cont sau pentru fiecare vehicul în parte. De asemenea, există posibilitatea de a seta notificări pentru situația în care soldul scade sub o anumită limită, astfel existând mereu în contul de client suma necesară plății taxelor de drum și fiind evitate posibilele amenzi.

Fie că folosești această soluție pentru a tranzita Ungaria, Bulgaria sau ambele țări, vei reuși să automatizezi acest proces pentru a obține mai mult control, mai puțin timp dedicat operațiunilor administrative și pentru a reduce considerabil numărul de amenzi.

Citește articolul integral pe site-ul observatornews.ro și află care sunt principalele funcționalități ale platformei Toll BG.

Articol din categoria:

Presă

Adaugă comentariu