TrackGPS

Distribuție & Curierat

Siguranța transportului, livrarea în timp util, calitatea serviciilor prestate și optimizarea rutelor sunt elemente esențiale pentru succesul unei companii din domeniul distribuției sau curieratului.

Cu TrackGPS ai posibilitatea de a realiza un management al flotei 24/7 pentru vehiculele pe care le deții și condițiile de temperatură în care marfa este transportată, asigurând astfel calitatea serviciilor oferite.

Ca în orice afacere, satisfacția clientului este prioritatea nr. 1, iar acest lucru poate fi asigurat prin comunicarea constantă cu șoferul și posibilitatea de a seta cele mai rapide rute de livrare. Implicit, beneficiile vor fi vizibile și în consumul de combustibil, care poate fi redus considerabil.

Siguranța mărfurilor transportate este acum sporită prin montarea unui senzor de ușă care trimite alarme prin SMS în cazul deschiderilor neautorizate. Totodată, în ajutorul tău vine și opțiunea de a imobiliza mașina de la distanță în cazul situațiilor de urgență.

Poți monitoriza stilul de condus al șoferilor, vitezele pe anumite tronsoane de drum, frânările, sau accelerările bruște. Pornind de la aceste date, ții sub control gradul de exploatare al vehiculelor pe care le deții, și reduci costurile de întreținere.

SOLUȚIILE COMPLETE PENTRU GESTIONAREA ȘI MONITORIZAREA UNEI FLOTE DIN DOMENIUL DISTRIBUȚIE & CURIERAT SUNT:

VEHICLE TRACKING

Soluția de bază TrackGPS acoperă nevoile esențiale de monitorizare prin GPS a flotei.

SAFE DRIVE

Monitorizezi în timp real dacă șoferul depășește viteza, dacă folosește sau nu centura de siguranță.

COMPORTAMENT ȘOFER

Monitorizează în timp real stilul de condus al șoferilor.

DATE CAN

Permite monitorizarea în timp real a datelor din computerul de bord al mașinii.

TEMPERATURĂ ȘI UMIDITATE

Soluție pentru monitorizarea temperaturii și controlul strict asupra mediului și condițiilor în care marfa este transportată.

TRANSPORT SECURIZAT

Permite monitorizarea în timp real a vehiculului, rapoarte speciale și posibilitatea de a seta alerte sau notificări.

COMUNICARE ȘOFER

Face posibilă comunicarea dintre dispecer/managerul flotei și șoferi, prin intermediul aplicației TrackGPS Communicator.

CLIENȚII CARE AU AVUT ÎNCREDERE ÎN SERVICIILE TRACKGPS:

Alege soluțiile dorite și configurează oferta de preț!

DESCOPERĂ POVEȘTILE DE SUCCES ALE COMPANIILOR CARE AU ALES TRACKGPS!

Poveste de succes AROBS TrackGPS - Panemar

Panemar Morărit și Panificație SRL – Tradiția îmbrățișează inovația într-o poveste de succes

Povestea Panemar Morărit și Panificație este o lecție de excelență bazată pe muncă susținută, viziune clară și angajament față de calitate. Lansată în februarie 1993 ...
Romkuvert si TrackGPS

Romkuvert IND – Îmbunătățirea eficienței operaționale cu TrackGPS

Romkuvert IND este o companie mixtă româno-germană și face parte din prestigiosul concern Mayer. Aceasta este specializată în producția, importul și distribuția de plicuri. În ...
18 ani TrackGPS by AROBS

Sărbătorim 18 ani de încredere: TrackGPS by AROBS

Anul acesta sărbătorim 18 ani de la prima vânzare a unei licențe de monitorizare auto, 18 ani în care am avut oportunitatea să evoluăm și ...

Side Grup – Colaborare de succes cu TrackGPS

Înființată în 2004, Side Grup este o companie dinamică și flexibilă, care ocupă un loc de vârf pe piața națională de produse de curățare și ...
Poveste de succes - Soldori Trans SRL

Soldori Trans SRL – Transport eficient cu TrackGPS

SOLDORI TRANS – O companie românească cu sediul în Suceava, specializată în transportul intern și internațional, care a reușit să își construiască o reputație solidă ...
Povestea de succes dintre UBIMEDIA și TrackGPS

UBIMEDIA SRL – Performanță alături de TrackGPS

Povestea UBIMEDIA a început în 2002, în Galați, ca o afacere de familie, concentrându-se inițial pe import și distribuție de produse auto, materii prime pentru ...

SOCERAM și TrackGPS, elementele unui parteneriat de succes

Povestea SOCERAM a început acum 40 de ani, pe Valea Ialomiței, în zona de Nord-Est a orașului Târgoviște. Zona aceasta este cunoscută pentru tradiția producerii cărămizilor din ...
Colaborare 15 ani

American Restaurant System – succes împreună

Sphera Franchise Group este umbrela sub care se regăsesc câteva dintre brandurile food de top din România. Unul dintre acestea este Pizza Hut, care și-a ...
tibbett logistics

Studiu de caz: Tibbett Logistics, Monitorizarea semiremorcilor prin GPS

Despre companie Înființată în 2010 și achiziționată în anul 2016 de către compania japoneză Yusen Logistics, Tibbett Logistics oferă soluții logistice intermodale și servicii extinse ...