TrackGPS

Servicii Publice

Serviciile publice cuprind un spectru mare de acțiuni menite să îmbunătățească calitatea vieții, acestea cuprinzând: distribuție de apă, energie electrică, servicii de salubrizare, deszăpezire, sau urgență (poliție, pompieri, salvare). Toate acestea necesită utilizarea unei flote auto prin intermediul căreia să se realizeze operațiunile și intervențiile solicitate.

TrackGPS vine în ajutorul organizațiilor care activează în acest domeniu cu soluții menite să eficientizeze exploatarea parcului de vehicule și să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor prestate. Prin intermediul platformei noastre, poți vedea în timp real date esențiale precum locația fiecărui vehicul, astfel putând redirecționa în timp util cea mai apropiată mașină pentru a soluționa orice situație. În plus, ești mereu la curent cu activitatea angajaților, poți vedea dacă se respectă timpii de activitate sau dacă vehiculul este utilizat corespunzător. Consumul de carburant este monitorizat folosind echipamente specializate (sondă litrometrică sau cititorul CAN), pentru a avea o imagine de ansamblu asupra întregii flote.

SOLUȚIILE COMPLETE PENTRU GESTIONAREA ȘI MONITORIZAREA UNEI FLOTE DIN DOMENIUL SERVICII PUBLICE SUNT:

VEHICLE TRACKING

Soluția de bază TrackGPS acoperă nevoile esențiale de monitorizare prin GPS a flotei.

DATE CAN

Permite monitorizarea în timp real a datelor din computerul de bord al mașinii.

COMUNICARE ȘOFER

Face posibilă comunicarea dintre dispecer/managerul flotei și șoferi, prin intermediul aplicației TrackGPS Communicator.

CONSUM CARBURANT

Ține evidența permanentă a nivelului de combustibil din rezervor.

IDENTIFICARE ȘOFER

Soluție recomandată companiilor în care un vehicul este folosit de mai mulți angajați sau un angajat folosește mai multe vehicule în activitățile sale zilnice.

SAFE DRIVE

Monitorizezi în timp real dacă șoferul depășește viteza, dacă folosește sau nu centura de siguranță.

FLEETCAM

Înregistrarea și vizualizarea evenimentelor la 360 grade.

CLIENȚII CARE AU AVUT ÎNCREDERE ÎN SERVICIILE TRACKGPS:

Alege soluțiile dorite și configurează oferta de preț!

DESCOPERĂ POVEȘTILE DE SUCCES ALE COMPANIILOR CARE AU ALES TRACKGPS!

Poveste de succes AROBS TrackGPS - Panemar

Panemar Morărit și Panificație SRL – Tradiția îmbrățișează inovația într-o poveste de succes

Povestea Panemar Morărit și Panificație este o lecție de excelență bazată pe muncă susținută, viziune clară și angajament față de calitate. Lansată în februarie 1993 ...
Romkuvert si TrackGPS

Romkuvert IND – Îmbunătățirea eficienței operaționale cu TrackGPS

Romkuvert IND este o companie mixtă româno-germană și face parte din prestigiosul concern Mayer. Aceasta este specializată în producția, importul și distribuția de plicuri. În ...
18 ani TrackGPS by AROBS

Sărbătorim 18 ani de încredere: TrackGPS by AROBS

Anul acesta sărbătorim 18 ani de la prima vânzare a unei licențe de monitorizare auto, 18 ani în care am avut oportunitatea să evoluăm și ...

Side Grup – Colaborare de succes cu TrackGPS

Înființată în 2004, Side Grup este o companie dinamică și flexibilă, care ocupă un loc de vârf pe piața națională de produse de curățare și ...
Poveste de succes - Soldori Trans SRL

Soldori Trans SRL – Transport eficient cu TrackGPS

SOLDORI TRANS – O companie românească cu sediul în Suceava, specializată în transportul intern și internațional, care a reușit să își construiască o reputație solidă ...
Povestea de succes dintre UBIMEDIA și TrackGPS

UBIMEDIA SRL – Performanță alături de TrackGPS

Povestea UBIMEDIA a început în 2002, în Galați, ca o afacere de familie, concentrându-se inițial pe import și distribuție de produse auto, materii prime pentru ...

SOCERAM și TrackGPS, elementele unui parteneriat de succes

Povestea SOCERAM a început acum 40 de ani, pe Valea Ialomiței, în zona de Nord-Est a orașului Târgoviște. Zona aceasta este cunoscută pentru tradiția producerii cărămizilor din ...
Colaborare 15 ani

American Restaurant System – succes împreună

Sphera Franchise Group este umbrela sub care se regăsesc câteva dintre brandurile food de top din România. Unul dintre acestea este Pizza Hut, care și-a ...
tibbett logistics

Studiu de caz: Tibbett Logistics, Monitorizarea semiremorcilor prin GPS

Despre companie Înființată în 2010 și achiziționată în anul 2016 de către compania japoneză Yusen Logistics, Tibbett Logistics oferă soluții logistice intermodale și servicii extinse ...