TrackGPS

Fii la curent cu noutățile despre tahograf!

Fii la curent cu noutățile despre tahograf!

17/10/2023
Tahografe noi, soluții avansate

Finalul acestui an se anunță destul de încărcat și tumultuos pentru domeniul transporturilor. Odată cu introducerea tahografului inteligent 2 se pregătește o înlocuire masivă a tahografelor până în 2025. Motivul este asigurarea unei comunicări stabile cu sistemele de control. Toate vehiculele utilitare grele nou înmatriculate sunt obligate să utilizeze Smart Tacho 2 (SMT2). De asemenea, vehiculele deja existente în trafic trebuie să îl instaleze retrofit. Termenul pentru cele care au tahograf analog și digital este 31 decembrie 2024, iar pentru cele cu tahograf inteligent 1 este 21 august 2025. În plus, inclusiv vehiculele comerciale cu o greutate totală cuprinsă între 2,5 și 3,5 tone trebuie să fie echipate cu tahograf, începând cu iulie 2026.

Care sunt îmbunătățirile aduse de versiunea Smart Tacho 2?

Noile tahografe inteligente se diferențiază prin funcția de înregistrare a poziției vehiculului cu ajutorul unui semnal GNSS (Global Navigation Satellite System), care poate fi autentificat de serviciul OSNMA. Utilizarea acestei autentificări are drept scop protejarea semnalului de localizare, astfel fiind reduse interferențele și, în cele din urmă, frauda. De asemenea, interfața Bluetooth permite comunicarea cu sistemele de transport, citirea și controlul prin intermediul dispozitivelor externe. Mai mult decât atât, vor permite specificarea tipului de transport (pasageri sau mărfuri) și vor înregistra activitatea pe un interval mai lung: ultimele 56 de zile comparativ cu 28 zile.

În plus, acestea includ o funcție prin care trecerile de frontieră se înregistrează automat. Privind din perspectiva șoferilor, aceștia vor fi obligați să înregistreze încărcările și descărcările în memoria tahografului și a cardurilor de conducător auto. În acest fel, vor putea fi verificate comparativ înregistrările și documentele de transport. Cu ajutorul acestor funcționalități, SMT2 devine un instrument esențial nu doar pentru menținerea conformității legale, ci și pentru monitorizarea normelor de cabotaj și a detașării conducătorilor auto.

Din punct de vedere legislativ, CE a publicat Regulamentul (UE) 2023/980, care aduce modificările necesare la Regulamentul UE 2016/799, mai exact la cerințele și funcționarea tahografelor. Astfel, producătorii de tahografe sunt autorizați să utilizeze noile echipamente.

Tot mai multe țări introduc controlul de la distanță al tahografului

Prin intermediul sistemului DSRC (Dedicated Short Range Communication) RTM VISUAL, autoritățile pot verifica de la distanță timpul de condus și odihnă, precum și manipularea tahografului. Astfel, vor fi oprite pentru verificări doar vehiculele care prezintă nereguli. În plus, mai sunt înregistrați anumiți parametri stabiliți de legislație, precum viteza, activitatea șoferului, țările tranzitate și poziția înregistrată la fiecare 3 ore de condus. Printre țările din Uniunea Europeană care au adoptat deja această tehnologie se numără Danemarca, Olanda, Belgia, Polonia, Germania, Marea Britanie, Franța și cel mai recent, Italia. Cu ajutorul acestui sistem, este redus semnificativ timpul de control și intervenție, astfel menținându-se fluiditatea traficului. Autoritățile sunt obligate să implementeze controlul de la distanță al tahografului până în 2025.

Primul pas în utilizarea optimă a tahografului: înțelegerea responsabilităților

Legislația privind tahograful (tahografele digitale) în Uniunea Europeană este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 561/2006 și Regulamentul (UE) nr. 165/2014. Încadrarea în normele legislative și înțelegerea responsabilităților sunt o preocupare constantă pentru orice manager de flotă. Aceste responsabilități pot fi clasificate în două categorii: ale operatorului de transport și ale conducătorilor auto.

Ca operator de transport sau manager de flotă, trebuie să asiguri instalarea corectă a tahografelor, cât și calibrarea și verificarea acestora. De asemenea, este important să transmiți conducătorilor auto care sunt regulile și așteptările cu privire la activitatea lor și a vehiculelor pe care le conduc.

Responsabilitățile operatorului de transport:

  • Programarea rutelor în conformitate cu regulile UE privind orele de activitate și perioadele de odihnă ale șoferului;
  • Descărcarea datelor cardului de șofer cel puțin la fiecare 28 de zile;
  • Descărcarea datelor cu privire la vehicul cel puțin la fiecare 56 de zile;
  • Adoptarea unor măsuri rezonabile pentru a preveni orice falsificare sau pierdere a înregistrărilor;

Responsabilitățile conducătorilor auto:

  • Să se asigure că tahograful este setat corect pentru înregistrarea întregii activității (timpii de pauză/repaus și de odihnă);
  • Să asigure inserarea corectă a cardului de șofer la începutul fiecărei ture;
  • Să își organizeze activitatea astfel încât orele de activitate și pauză/repaus să fie în conformitate cu reglementările UE în vigoare;

La tahograf nou, soluții avansate de citire

Este adevărat faptul că implementarea Smart Tacho 2 și legislația din jurul acestuia poate da bătăi de cap chiar și celui mai experimentat transportator rutier. Cu toate acestea, soluțiile inteligente de citire a tahografului există tocmai pentru a simplifica lucrurile. Cu instrumentele și procesele potrivite, conformitatea cu legislația în domeniul tahografului devine mai ușoară!

Tacho Reader dezvoltată de TrackGPS oferă trei beneficii principale: descărcarea de la distanță a fișierelor .ddd, interpretarea datelor din tahograf și identificarea șoferului cu ajutorul cardului de tahograf.

Economisești resurse prin descărcare remote a fișierelor .ddd

Frecvența descărcării fișierelor .ddd conform legislației este o dată la 28 de zile pentru conducătorii auto și o dată la 3 luni pentru vehicule. Acest proces poate deveni consumator de timp și bani, mai ales în cazul flotelor cu un număr ridicat de vehicule, care tranzitează mai multe țări. Concret, costurile se referă fie la desemnarea unei persoane care să se deplaseze la locația vehiculelor, fie la utilizarea stațiilor specializate de descărcare a tahografelor. În cazul lor, pe lângă costuri se adaugă și deviațiile de la traseu și timpul pierdut.

Rezolvarea devine foarte simplă cu ajutorul unui software specializat, cum este soluția Tacho Reader. Prin intermediul ei, fișierele .ddd pot fi descărcate remote, fără alte costuri suplimentare. Astfel, nu economisești doar bani, ci și timp, prin evitarea deviațiilor de la traseu și respectarea termenelor de livrare. În plus, există posibilitatea de a seta descărcări recurente ale fișierelor. Astfel poți beneficia de o mai bună organizare a informațiilor cheie și mai multă flexibilitate în gestionarea camioanelor.

Interpretezi ușor datele din tahograf

Deși nu poți elimina amenzile, le poți reduce prin analiza datelor și o mai bună gestionare a vehiculelor din flotă. Soluția Tacho Reader înregistrează și interpretează datele din tahograf în timp real, prin intermediul platformei TrackGPS. Astfel, vei fi constant informat cu privire la timpul de condus, pauză sau repaus al fiecărui șofer și încadrarea acestuia în limitele legale. Datele analizate de platforma noastră sunt aduse direct din tahograf și sunt organizate pe perioade. Acest lucru permite o interpretare rapidă și facilă. Va deveni mult mai ușor să planifici rutele în funcție de resursele disponibile și îi vei putea atenționa pe angajați atunci când acest lucru va fi necesar.

Soluție de identificare a conducătorilor auto

Prin intermediul cardului de șofer, platforma TrackGPS identifică cu acuratețe șoferii și îți transmite activitatea curentă a acestora. Astfel, vei fi informat cu privire la vehiculul condus, statusul timpilor de condus/pauză/repaus, traseul pe care îl urmează, poziția lui în timp real și se vor putea descărca fișierele .ddd ale acestuia.

 

Utilizarea soluției Tacho Reader dezvoltată de TrackGPS asigură o performanță sporită a managementului flotei și un control asupra costurilor. Aceasta poate fi utilizată și de pe platforma web, cât și de pe mobil. Astfel, beneficiezi de acces în timp real la informații esențiale, acestea fiind aduse la îndemână, cu posibilitatea de a verifica oricând pe telefonul mobil numărul orelor de condus, pauză și repaus și poți genera rapoarte zilnice, săptămânale și bisăptămânale pentru a lua decizii informate. Astfel, menținerea unui standard ridicat de conformitate devine mai ușoară ca niciodată!

Categorii

Contact

"*" câmp obligatoriu

This field is for validation purposes and should be left unchanged.