Motivele pentru care iei decizia de a utiliza o soluție de management al flotei pot fi multiple. De la dorința de a avea o imagine de ansamblu asupra activității vehiculelor din companie, până la stabilirea unui mod de lucru eficient cu conducătorii auto. Următorul pas este să stabilești care este cea mai bună soluție de management al flotei, în raport cu nevoile tale concrete.
Un factor important în acest proces de decizie este și gradul de recuperare al investiției și avantajele economice pe care le poți obține. Cu o soluție modernă de management al flotei, poți obține reduceri medii ale cheltuielilor lunare, de la 14% până la 25%. Acestea pot fi substanțiale în valoare absolută în contextul creșterii numărului de vehicule din flotă.
În continuare, îți punem la dispoziție câteva caracteristici orientative pe care trebuie să le iei în considerare atunci când alegi o soluție de management al flotei.
Ce îți poate oferi?
Ai nevoie de management facil al datelor din tahograf, informații referitoare la consumul de carburant, diferite alerte referitoare la activitatea șoferilor sau starea de funcționare a autovehiculelor? Este important ca în primă fază să identifici care sunt nevoile tale. Acest lucru te va ajuta să vezi dacă soluția pe care dorești să o alegi îți poate pune la dispoziție toate informațiile de care ai nevoie. De asemenea, aceasta trebuie să fie personalizabilă, astfel încât să poți activa doar funcționalitățile pe care le utilizezi.
Informații accesibile oriunde, oricând
Disponibilitatea informațiilor este un alt aspect important pe care trebuie să îl iei în considerare. În acest context, aplicațiile dezvoltate atât pentru web, cât și pentru mobil, oferă cea mai largă accesibilitate. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că datele sunt mereu la un click distanță. Desigur, informațiile oferite sunt folositoare doar în măsura în care sunt relevante. Așadar, actualizarea acestora în timp real devine un aspect mai mult decât necesar.
Tehnologie de ultimă generație
O soluție modernă din punct de vedere al software-ului trebuie susținută de echipamente hardware de cea mai înaltă calitate. Soluțiile TrackGPS sunt implementate cu ajutorul celor mai bune echipamente din Europa: Teltonika și Queclink. Fiind lideri din punct de vedere al conectivității, fiabilității și service-ului, oferim o bază sigură software-ului nostru.
Un parteneriat bazat pe încredere
În cele din urmă, trebuie luată în considerare și modalitatea de colaborare dintre tine și firma care îți furnizează soluția de management al flotei. Pe lângă serviciile de calitate, consultanța și suportul tehnic pot face diferența. Întâmpinarea anumitor dificultăți este inevitabilă, dar soluționarea eficientă a acestor situații poate reprezenta un mare avantaj, mai ales când timpul devine o resursă prețioasă.