TrackGPS

Sănătate & Farmaceutice

Câteva dintre provocările serviciilor medicale de urgență includ comunicarea dintre șoferi și dispecerat, împărțirea sarcinilor sau a vehiculelor în funcție de necesitatea de moment, evidența consumului de combustibil și verificarea rutelor pentru a diminua timpii de intervenție. Toate acestea sunt adresate prin soluțiile TrackGPS.

Aplicația permite monitorizarea în orice moment a mașinilor, sporind capacitatea de intervenție și gradul de control în gestionarea situațiilor de urgență. Poți vedea care este cea mai apropiată mașină de locația evenimentului, poți comunica informații importante șoferului. De asemenea, ai posibilitatea de a optimiza distanțele parcurse, fapt care contribuie la scurtarea timpului de intervenție și de a măsura cu precizie consumul și nivelul de carburant,  astfel reducând costurile operaționale.

În ceea ce privește transportul produselor farmaceutice , acestea au nevoie de un control strict al temperaturii. TrackGPS permite monitorizarea în timp real a temperaturii și funcționării sistemelor de răcire prin intermediul unor senzori care comunică prin Bluetooth datele specifice la deschiderea ușilor sau în situația unor variații mari de temperatură, soluția transmite alarme automate către manager sau către responsabilul parcului auto. La rândul lui, acesta poate lua măsuri în cazul evenimentelor neautorizate.

SOLUȚIILE COMPLETE PENTRU GESTIONAREA ȘI MONITORIZAREA UNEI FLOTE DIN DOMENIUL SĂNĂTATE & FARMACEUTICE SUNT:

VEHICLE TRACKING

Soluția de bază TrackGPS acoperă nevoile esențiale de monitorizare prin GPS a flotei.

DATE CAN

Permite monitorizarea în timp real a datelor din computerul de bord al mașinii.

COMPORTAMENT ȘOFER

Monitorizează în timp real stilul de condus al șoferilor.

TRANSPORT SECURIZAT

Permite monitorizarea în timp real a vehiculului, rapoarte speciale și posibilitatea de a seta alerte sau notificări.

SAFE DRIVE

Monitorizezi în timp real dacă șoferul depășește viteza, dacă folosește sau nu centura de siguranță.

COMUNICARE ȘOFER

Face posibilă comunicarea dintre dispecer/managerul flotei și șoferi, prin intermediul aplicației TrackGPS Communicator.

CLIENȚII CARE AU AVUT ÎNCREDERE ÎN SERVICIILE TRACKGPS:

Alege soluțiile dorite și configurează oferta de preț!

DESCOPERĂ POVEȘTILE DE SUCCES ALE COMPANIILOR CARE AU ALES TRACKGPS!

Poveste de succes AROBS TrackGPS - Panemar

Panemar Morărit și Panificație SRL – Tradiția îmbrățișează inovația într-o poveste de succes

Povestea Panemar Morărit și Panificație este o lecție de excelență bazată pe muncă susținută, viziune clară și angajament față de calitate. Lansată în februarie 1993 ...
Romkuvert si TrackGPS

Romkuvert IND – Îmbunătățirea eficienței operaționale cu TrackGPS

Romkuvert IND este o companie mixtă româno-germană și face parte din prestigiosul concern Mayer. Aceasta este specializată în producția, importul și distribuția de plicuri. În ...
18 ani TrackGPS by AROBS

Sărbătorim 18 ani de încredere: TrackGPS by AROBS

Anul acesta sărbătorim 18 ani de la prima vânzare a unei licențe de monitorizare auto, 18 ani în care am avut oportunitatea să evoluăm și ...
Banner blog SIDE

Side Grup – Colaborare de succes cu TrackGPS

Înființată în 2004, Side Grup este o companie dinamică și flexibilă, care ocupă un loc de vârf pe piața națională de produse de curățare și ...
Poveste de succes - Soldori Trans SRL

Soldori Trans SRL – Transport eficient cu TrackGPS

SOLDORI TRANS – O companie românească cu sediul în Suceava, specializată în transportul intern și internațional, care a reușit să își construiască o reputație solidă ...
Povestea de succes dintre UBIMEDIA și TrackGPS

UBIMEDIA SRL – Performanță alături de TrackGPS

Povestea UBIMEDIA a început în 2002, în Galați, ca o afacere de familie, concentrându-se inițial pe import și distribuție de produse auto, materii prime pentru ...
Banner blog SOCERAM

SOCERAM și TrackGPS, elementele unui parteneriat de succes

Povestea SOCERAM a început acum 40 de ani, pe Valea Ialomiței, în zona de Nord-Est a orașului Târgoviște. Zona aceasta este cunoscută pentru tradiția producerii cărămizilor din ...
Colaborare 15 ani

American Restaurant System – succes împreună

Sphera Franchise Group este umbrela sub care se regăsesc câteva dintre brandurile food de top din România. Unul dintre acestea este Pizza Hut, care și-a ...
tibbett logistics

Studiu de caz: Tibbett Logistics, Monitorizarea semiremorcilor prin GPS

Despre companie Înființată în 2010 și achiziționată în anul 2016 de către compania japoneză Yusen Logistics, Tibbett Logistics oferă soluții logistice intermodale și servicii extinse ...